miercuri, 8 februarie 2017

Recenzie Aerul pasiunii

Autor: Brittainy C. Cherry
Nr. de pagini: 384
Titlul original: The Air He Breathes
Limba originală: engleză
Anul apariţiei: 2016

Prezentare
  
Elizabeth și-a pierdut iubirea vieții ei, dar când îl întâlnește pe Tristan Cole își dă seama că acesta a suferit o pierdere mult mai mare. Într-un accident de mașină, Tristan și-a pierdut atât soția, cât și copilul.

Impresionată și dornică să-l ajute, Elizabeth îl urmărește pe vecinul ei misterios, încercând din răsputeri să doboare zidul pe care acesta l-a ridicat în jurul său, să afle mai multe despre trecutul și despre sentimentele lui cele mai ascunse.

Tristan se deschide ușor-ușor în fața lui Elizabeth și își dă seama că două suflete rănite se pot lega mai ușor atunci când pierderile suferite sunt atât de asemănătoare.

Recenzie.

     Am avut mici rețineri atunci când am văzut-o la noutăti, dacă să o cumpăr sau nu. Prima mea reținere și poate cea mai mare este colecția Eroscop din care face parte și nu că aș fi genul pudică, dar sincer după titlu credeam că o să iau o altă carte în stilul Grey, Infernul lui Gabriel, Crossfire sau mai știu eu care, ați prins ideea, genul ăla în care personajele fac sex că nebunii și acțiune mai putină. Asta nu vrea să însemne că respectivele nu mi-au plăcut, dar vine o perioadă în care îți ajunge să citești despre același lucru iar și iar.  
      
       Spre marea mea surprindere aceasta carte nu s-a incadrat în categoria celor menționate mai sus, scenele cu și despre sex sunt foarte puține, dar au un rol foarte important, nu sunt puse doar să mai apară câteva pagini, chiar dacă titlul și coperta o cam sugerează. Pentru mine asta este cea mai bună dovadă că niciodată o carte nu trebuie judecată după copertă☺😂.   
      
   Cartea începe cu o mică întoarcere în timp, mai exact cu un an, când  Tristan era fericit alături de famila lui, avea o soție și un fiu și tocmai se pregătea să plecă într-o călătorie de afaceri care era menită să îi aducă împlinirea și pe plan profesional. Nu ajunge să își implinească și acest vis pentru că în clipă în care aterizează găseste o mulțime de mesaje și apeluri de la mamă lui, care îl anuntă că soția și fiul lui sunt la spital în urmă unui accident de masină. Din păcate nu se mai poate face nimic pentru niciunul dintre ei și asfel Tristan rămas fără cei mai importanți oameni din viată lui se transformă într-un singuratic, lucru care se va schimbă insă după ce o va întâlni pe Elizabeth și fiică acesteia   

                 Intr-o clipită, într-o singură secundă, tot ce ştiam eu despre viaţă        s-a schimbat."

     Întâlnirea dintre cei doi este foarte intensă, asta aducând un plus relației lor, făcând-o și mai interesantă pentru cititor. Modul în care Tristan reușește să o enerveze pe Elizabeth și reacția ei, sunt pentru mine cireașă de pe tort a acestei cărti.   
                     " — învaţă dracului să conduci o maşină!
                  — Cu plăcere. Bulă! am şoptit eu în bătaia vântului care îmi
mângâia pielea zgribulită."

    


               Elizabeth se luptă și ea cu aceiași demoni ca și Tristan, în urmă cu un an soțul ei murind într-un accident de masină, dar măcar ea o are pe fiica ei și găseste în ea motivul pentru care să meargă mai departe. După ce părăseste casa mamei ei pe drum lovește un câine,care aparține lui Tristan. 
 Dacă la început nu par să se agreeze unul pe celălalt , trecuturile lor destul de asemănătoare îi unesc într-un final într-o prietenie cu beneficii. De aici este doar un mic pas pană la iubire adevărată, dar un secret din trecut iese la iveală la momentul inoportun și dragostea lor este pusă la încercare.   
                
      Oare dragostea lor va învinge? Acest lucru îl veți afla doar citind această carte plină de emoție,dragoste și trădare.   

     
               O preţuiam pentru tot ce era ea, şi în egală măsură pentru ce
        nu era. O preţuiam în bătaia soarelui şi o preţuiam în răcoarea
         umbrelor. O preţuiam strigând în gura mare şi o preţuiam în şoaptă.
        O preţuiam atunci când ne certam, ca şi atunci când era linişte şi
        pace."

2 comentarii:

  1. M-ai facut extrem de curioasă, cartea e de foarte mult timp în lista de dorinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur sa aud asta si chiar merita sa o citesti pentru a e superba si cu siguranta o sa iti placa

    RăspundețiȘtergere