duminică, 10 septembrie 2017

Interviu cu un autor român contemporan-Marius Teodor Ungureanu


     Încep acest interviu prin ai mulțumi domnului Marius Ungureanu că și-a răpit din timpul lui liber, timp prețios pentru el și fiica lui-un îngeraș, ca să-mi răspundă la câteva întrebări și în felul acesta să cunoaștem mai bine persoana din spatele romanului Înger și demon Începuturi.  

1. Cum crezi că te descriu persoanele pe care le întâlnești și vorbești cu ele pentru prima dată?
     O persoană serioasă și plină de energie, cu toate că în viața mea se întâmplă multe neprevăzuturi.

2. Cel mai mare defect al tău de care nu poți scăpa?
     Pun prea repede la suflet și am avut numai de pierdut din cauza acestui lucru.

3. Te-au susținut cei dragi atunci când ai pus punctul pe "i" și ai decis să îți publici prima carte sau nu au fost așa de încrezători în reușita  ta?
    Cei dragi nu au știut nimic până nu a intrat romanul la tipărit. Nu am spus la nimeni timp de doi ani că scriu o carte. După ce am anunțat acest lucru, majoritatea au rămas șocați în primul rând apoi au fost alături de mine.


 4. Ești genul de persoană superstițioasă?  De exemplu e ceva pe   care îl faci de fiecare dată când te apuci să scrii sau la fiecare lansare de carte pe care ai avut-o, ai luat cu tine un anumit obiect/persoană care consideri că îți aduce noroc?
    Nu pot spune că sunt superstițios, atunci când mă apuc de scris, pur și simplu îmi vin ideile. Nu mă gândesc la ce se va întâmpla peste o pagină sau două. Toate ideile vin atunci când țin pixul în mână. Poate aceasta este superstiția mea.

5. Cum îți petreci timpul liber și ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
     Tot timpul mi-l ocupă fetița, pentru că o cresc singur de la trei luni și acest lucru înseamnă totul pentru mine. Pe lângă scris, îmi mai place să urmăresc filme, seriale, sportul, muzica și binențeles cititul când îmi permite timpul.


6.  Cel mai ciudat loc în care te-a lovit inspirația și nu ai putut rezista  fără să o materializezi? 
    Cred că pe bancheta din spate a mașinii pe la miezul nopții.

7. O întâmplare haioasă pe care o ai legată de una din cărțile tale. Nu contează dacă aceasta a avut loc pe vremea când încă lucrai la ea sau după ce a fost publicată cartea. 
     Îmi pare rău, dar nu cred că am avut o întâmplare haioasă. Tot parcursul acestui roman a fost unul dur și plin de satisfacții.

8. Dacă ai avea superputeri și ai putea să aduci la viață un singur personaj din cărțile tale, cine ar fi și de ce? 
     Dacă aș avea superputeri, aș face-o bine pe mama care suferă de cancer. În roman a murit, dar real încă mai trăiește și cred că aș face orice să o pot vindeca, dar realitatea este mult prea dură și superputeri nu există, doar rugăciunile sunt puterile noastre.

9. Ca de final, lasă-ne câteva rânduri prin care să mulțumești celor care ți-au cumpărat și citit cărțile. 
     Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut plăcerea să-mi citească romanul. Fără ei nu cred că reușeam să merg mai departe și să mai scriu. Mulțumesc și dumneavostră pentru acest interviu și vă doresc tot binele din lume alături de cei dragi. RESPECT

Cartea Înger și demon Începuturi poate fi achiziționată de la autor printr-un mesaj aici.

5 comentarii: