vineri, 27 octombrie 2017

Casa mea de nota A+++ !

         
  "Muncă şi iar muncă ca să ajungi într-o zi să ai patru pereți pe care să-i poți numi acasă."
 
     Cred că asta a fost unul din sfaturile bunicului meu, un sfat pe care îl auzeam de cel puțin doua ori pe zi în vacanțele de vară pe care le petreceam cu el. Aşa că aceste lucruri mi-au rămas întipărite adânc în minte şi primul lucru pe care ni l-am cumpărat eu şi soțul meu a fost o casă. Cuvântul bloc îl sperie şi îl face să aibă coşmaruri, dar nicio secundă nu s-a gândit ce înseamnă o locuință la țară. Da, sunt şi avantaje pentru care eu şi copiii noştri o să-i mulțumim într-o zi, dar acum când vedem cât e de muncă simt că încep să albesc mai devreme decât ar fi cazul.

   Când ne-am văzut cu actele în mână, propietari, câteva zile eram ca şi cum l-am fi prins pe Dumnezeu de picioare, dar în clipa în care ne-am decis să facem mici schimbări-care mai târziu s-au transformat într-un adevărat şantier- adevăratele probleme au început să apară.

  Prima problemă pe care am întâmpinat-o a fost la certificatul energetic pe care vechiul propietar ni l-a înmânat. Fiind ceva nou şi pentru noi ne-am gândit să apelăm la profesionişti ca să ne explice ce e cu cifrele alea în care ne prindeam nasul, aşa că am apelat la un auditor energetic. După o discuție foarte politicoasă cu acesta am aflat că cifrele alea nu arătau foarte bine pentru noi şi trebuia să facem schimbări ca să micşorăm consumul de energie. O cheltuială în plus pe care nu am prevăzut-o, dar tot acest domn ne-a scos din impas, spunându-ne că aceşti bani îi vom recupera prin facturi mai mici la lumină. Tot răul spre bine cum am spune noi românii, aşa că pe lângă mobilă nouă pentru dormitorul viitorului copil, o bibliotecă pentru cărțile mele pe listă au mai apărut şi electrocasnice A+++ că doar astea sunt bune la fel ca şi la orele de engleză, notele de B, C sau D nu ajută.

   Chiar dacă a trebuit să facem anumite sacrificii, am mai renunțat la mobilă, un lucru îl ştim cu siguranță, că atunci când şantierul se va sfârşi pentru noi, o să avem o casă care va primi nota A +++ la categoria consum de energie şi asta ne încălzeşte sufletele, iar copiii noştri dacă vor vrea să-şi consume energia o vor putea face prin curte alergându-se şi nu în fata unui calculator sau a televizorului.

Am scris acest articol pentru superblog 2017.

2 comentarii: