luni, 29 mai 2017

Recenzie Eu impotriva mea de Daniel Botea

Titlu: Eu impotriva mea
Autor: Daniel Botea
An apariție: 2016
Format: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 178

Copertă: Broșată

Prezentare

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.



     Recenzie

Nu știu în ce categorie se încadrează cartea scrisă de Daniel Botea, dar cu siguranță modul lui ironic de a scrie și de a prezenta întâmplările personajelor, mi-au adus un zâmbet pe buze. Cursivitatea și ritmul alert în care se desfășoară acțiunea aduc la rândul lor un bonus important lecturii. Eu am terminat-o foarte repede așa că e posibil să fiu puțin subiectivă și să exagerez, dar sper că nu sunt eu excepția și mai există pe undeva un/o rătăcit/ă care să fi citit cartea, într-o perioadă scurtă de timp.

        Leinad, eroul acestei cărți, dacă putem să îl numim așa, pentru că el nu are superputeri și nu e nici un Eistein în devenire, singura lui calitate fiind sarcasmul, are 20 de ani, student la facultatea de Psihologie din Brașov.  Dacă până acum viață lui a fost una obișnuită, cine ar fi crezut că ciocnirea de un individ necunoscut pe stradă, cununata la rândul ei cu o alunecare pe gheață i-o va schimba complet .

      Nu lovitura la cap va fi cea care îi va aduce aventura de care ducea lipsă Leinad, ci un Usb de 2Gb, care pare ceva banal la prima vedere, dar în clipa în care este răpit de doi indivizi și îi este oferită o sumă mare de bani în schimbul lui, în creierașul eroului nostru se aprind câteva beculețe si vede in asta o buna oportunitate de a obține ceva gratis.Cum nimic nu vine pe degeaba și totul trebuie plătit, prietenii acestuia dispar.

     Carla are 18 ani, studentă la medicină, îl cunoaste pe Leinad când vrea sa îi inapoieze telefonul pe care acesta l-a pierdut. Relația de prietenie (că nu poate să fie vorba despre iubire cum chiar Daniel Botea precizează) care se naște între cei doi este una foarte frumoasă si schimburile de vorbe dintre ei sunt destul de amuzante.

    Cum va gestiona problemele Leinad și ce conține Usb buclucaș, pentru că așa cum era de așteptat eroul nostru nu s-a putut abtine să nu își bage nasul, veți afla doar citind această minunată carte.

Lista de dorinte

Stiu ca nu vine nici Craciunul, iar Pastele a trecut deja, dar cine stie poate printr-o minune reusesc sa imi cumpar si eu cateva carti din lista mea de dorinte. Nu sunt foarte pretentioasa si chiar am incercat sa ma limitez :)).

Prima carte pe care mi-o doresc este Intoarcerea volumul 1 din seria Titanii. Am adorat seria Lux a scriitoarei asa ca era imposibil ca acest volum sa nu imi atraga atentia. Este urmat la o distanta de cateva sutimi de Si ma intunec.Aceasta carte se gaseste la egalitate cu Cronicile lui Magnus Bane. :*



Locul 3 il ocupa Cele treisprezece motive, am urmarit serialul si am ramas marcata de drama prin care trece Hanna, dar si cei care au ranit-o. Daca serialul m-a marcat in asa fel, nici nu vreau sa ma gandesc ce sentimente o sa ma incerce atunci cand o sa citesc cartea. :*







Locurile 4 si 5 sunt ocupate de cartile lui Cecelia Ahern si anume O suta de nume si Suflete pereche.M-am indragostit de modul ei de a scrie si era imposibil ca sa nu apara in lista mea de dorinte cel putin o carte scrisa de ea.








Locul 6 il ocupa noua aparitie de la editura Litera, Cand infloreste liliacul. Titlul si coperta au jucat un rol foarte mare in alegerea cartii, dar si parerile bune despre carte pe care le-am auzit.








Locul 7 este ocupat de volumul 2 al seriei Nascuta din fum si os, Vremuri de sange si straluciri de stele.Am devorat primul volum si asa ca aceasta carte ocupa un loc special in inima mea.








Locul 8 il ocupa o alta continuare a unei serii si anume Lumea de apoi. Ingeri cazuti a avut ceva care sa ma faca sa imi doresc sa citesc si volumul 2.









Si ultima carte din lista mea de dorinte este Razbunarea ciorilor. Nu cred ca Kaz avea voie sa lipseasca dintr-un top asa important pentru mine.Chiar daca e la final asta nu il face mai putin special.




                     

Recenzie Cum sa te indragostesti de Cecelia Ahern

Nume : Cum sa te indragostesti
Produs publicat in 2015 de ALLFA
Data aparitiei: Mai 2015
Colectia Strada Fictiunii Clasic
Format: 130x200
Tip coperta: Cartonata
Numar pagini: 368

PREZENTARE
Trecand intr-o noapte pe un pod din Dublin, Christine Rose intalneste un strain: pe Adam, care se pregateste sa se arunce in gol. Ca sa-l faca sa se razgandeasca, ii propune un targ: daca Adam isi amana cu doua saptamani gestul disperat, ea o sa-i arate ca viata face toti banii. 
Dar timpul nu sta in loc. Termenul se apropie cu fiecare clipa, iar Christine isi da seama ca nu-si poate tine promisiunea, asa ca va trebui sa recurga la metode disperate. Noul roman al Ceceliei Ahern te tine cu sufletul la gura pana la ultimul rand, oferind surpriza dupa surpriza si... cateva retete simple, care iti fac sufletul mai bogat. 

RECENZIE
Recunosc, această carte nu se găsea în lista mea de dorințe, pentru că nu cititsem până cum nimic scris de Cecelia, dar în urma unei discuții purtate pe un grup, am decis să îi acord o șansă și acum nu regret. Cartea este una dintre cea mai bună carte pe care am citit-o anul aceasta și datorită ei wishlistul meu a mai crescut cu încă patru titluri.Off :(.  

   Ideea cărții este una destul de originală, plecând de la premisa că niciun lucru nu se întâmplă de două ori, cum nici fulgerul nu lovește în același loc de două ori, Cecelia a creat o poveste care să demonstreze că acestea sunt doar vorbe ale unor oameni și că nimic nu este demonstrat științific. 

 Christine Rose tocmai a văzut un om împușcându-se în cap, după ce era convinsă că îl făcuse să se răzgândească, iar în aceeași seară și-a părăsit și soțul. Dacă unii cred că trece doar printr-un șoc și că totul este doar o etapă trecătoare, adevărul este cu totul altu. Christine nu a fost niciodată fericită alături de cel ales pentru eternitate, așa că în sfârșit găsește curajul să înceapă o nouă etapă în viață ei. În căutarea fericirii, Christine va da peste un alt sinucigaș care  nu numai că o va pune la grea încercare, dar o va ajuta și să se îndrăgostească la rândul ei de viață și să descopere frumusețile acesteia.  

Adam trece prin cea mai grea perioadă din viața lui.A fost concediat de la slujba lui de vis, tatăl lui este pe moarte, el urmând ca după moartea acestuia să moștenească afacerea familiei, lucru pe care nu și l-a dorit niciodată și dacă toate astea nu ar fi suficiente, iubita lui îl înșeală cu cel mai bun prieten al lui. Ajuns la capătul puterilor, decide că singura lui salvare este să se arunce de pe pod. Numițio soartă sau pură coincidență Adam este salvat de nimeni alta decât de Christine, aceasta făcând un pact cu el, că până la ziua lui de naștere îl va învață să iubească din nou viața.

Va reuși oare Christine să îl salveze pe Adam sau la sfârșitul celor doau săptămâni, ea va avea pe conștiință încă un om? Oare metodele inspirate dintr-o carte motivațională, genul de carte preferat al acesteia, ea deținând o întreagă colecție de asfel de volume, vor avea efect? Răspunsul îl veți afla numai citind romanul Cum să te îndrăgostești. 

sâmbătă, 27 mai 2017

Carti cu vampiri :* :*

1.Seria Amurg 

     *Amurg  
     *Luna noua
     *Eclipsa
     * Zori de zi


2 Seria Sange albastru
       
    *Sange albastru
    *Bal mascat
    *Revelatii
     *Mostenirea familiei Van Alen

          +Bloody Valentine.Trei povesti de iubire

       
3. Seria Jurnalele vampirilor

    *Trezirea
   *Lupta
   *Furia
   *Reuniunea
   *Caderea noptii
   *Suflete-umbra
   *Miez de noapte
   *Fantoma
  *Cantecul lunii

               
4 Jurnalele lui Stefan

   *Inceputurile
   *Sete de sange
   *Nesatul
   *Spintecatorul
   *Azilul    
   *Constrangerea

   
5.Vampirii din Morganville

    *Casa de sticla
   *Balul fetelor moarte
    *Aleea intunericului 
    *Banchetul nebunilor
    *Domnia Haosului
     *Carpe corpus
     *Stingerea
    *Sarutul mortii

   
6 Vampirii Sudului

     *Morti pana la apus
     *Moartea la Dallas
        *Clubul mortilor
     *Moarta pentru toti
     *Mort de-a binelea
     *Categoric moarta
     *Morti cu totii
      *Mai rau decat moartea
      *Mort si-ngropat
      *Moarte in familie
                         + ATINGEREA MORTII. POVESTIRI CU SOOKIE STACKHOUSE

     

7  Seria Fratia pumnalului

*Nopti de patima


Din pacate doar acest volum a aparut la noi.
:((

      
 8 Seria Paranormal

*Paranormal
*Supranatural




9 Seria Evernight

 *Evernight
 *Visatoarea

   Cam acestea sunt cartile cu vampiri pe care le stiu si le detin in biblioteca.Voi ce carti cu asfel de personaje cunoasteti?
                                                                         

vineri, 26 mai 2017

Recenzie Nemuritoarea Starling vol 1 de Angela Corbett


Nemuritoarea Starling este o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult, dar atunci când în sfârșit am pus mâna pe ea, am tot amânat să o citesc, nu pentru că mi-aș fi schimbat părerea, dar existența triunghiului amoros Alex& Evie & Emil, a trezit în mine un sentiment de teamă.

  Până la urmă mi-am luat inima în dinți, m-am îmbărbătat spunându-mi că asta nu e prima carte pe care o citesc, iar eroina nu rămâne cu cel ales de mine și m-am pus serios pe treabă. Surpriza cea mare a fost când am realizat că ambii îmi plac la fel de mult ca și lui Evie, singura mea problemă de data aceasta fiind chiar ea și reactile ei sau mai bine zis  acele inexistente reacții.

Aș putea să îi găsesc o scuză, dacă aș vrea asta și să dau vina pe vârsta ei fragedă de 18 ani, poate că sufletul ei îi recunoaște pe cei doi băieti, dar la naiba să te lași așa sărutată din senin de un străin pe care nu l-ai văzut și nu ai vorbit nici măcar un singur cuvânt și să nu schițezi nici cel mai mic gest, e prea de tot. Ok, cred în suflete pereche, cred în dragoste la prima vedere, dar sărut la prima vedere și gata au apărut și sentimentele, nu o cred. Nici în clipa în care Alex îi vorbește prima dată despre reîncarnare, despre trecutul ei, Evie pur și simplu nu schițează nimic, de parcă acesta iar povesti un film sau mai știu eu ce, lucru care m-a enervat la culmea.

 Acest volum nu are așa multă acțiune pe cât m-aș fi așteptat, și acele dezvăluiri despre ce și cum vin și ele după o lungă perioadă de timp, pană atunci singurul scop al  cărții fiind acela de a face cunoștiință cu cei trei protagoniști și să observăm cum se dau de ceasul morții cei doi, Alex și Emil, să o atragă de partea lor, pe Evie.

 Acum nu îmi rămâne decât să aștept volumul 2, să văd cum va evolua relația dintre Alex & Evie & Emil și să sper că voi avea parte de mai mult, pentru că finalul a fost unul care promite destul de multe.

joi, 25 mai 2017

Recenzie Seria Am murit, din fericire de Theo Anghel

   Am ales să vorbesc despre întreaga serie, Am murit, din fericire de Theo Anghel, nu pentru că nu aș avea ce spune despre fiecare volum în parte, dar m-a prins atât de bine în mrejele ei că nici nu am realizat cât de repede am reușit să citesc cele patru volume. Pur și simplu creează dependența și de când apuci să citești prima frază și până nu ajungi la final nu te poți oprii.

   Deși cartea face parte din categoria fantasy, la multe intamplări am simțit că sunt rupte din realitate, asta aducând un mare plus și tot o dată doveste că Theo Anghel a lăsat o parte din ea atunci când a scris această serie. Descrierea evenimentelor sporește și ea acest sentiment și detalierea lor este făcută atât de bine încât în unele momente te incearcă aceleași trăiri că și pe protagoniști.

  Oriana, eroina noastră, este genul de personaj ce se maturizează treptat, ea având câte ceva de învățat, indiferent că se află în Chaos sau în lumea de dincolo.Dacă în primele pagini avem parte de o fată răsfățată care nu știe să aprecieze ce are, după moartea ei totul se schimbă la 180 de grade, începe să privească lumea cu alți ochi, să îi pese și de alții, nu numai de persoana proprie, să se implice.

Despre Marc, bad boy-ul nostru, nu am foarte multe să spun, decât că e perfect. Știu că sună puțin cam ciudat să descriu un personaj pincipal, după opinia mea, doar cu ajutorul unui singur adjectiv, dar cred că uneori multe cuvinte murdăresc, așa că de ce să îi ridic eu statuie când pot să vă las pe voi să îl descoperiți și să vă atașați ușor și inevitabil de el.

Mi-a plăcut relația dintre Abel,drăcusorul și Ama, îngerașul, ei fiind sărea și piperul, fără ei această carte nu ar fi avut suflet, nu ar fi putut să respire. Micile certuri dintre cei doi, îți răpesc mereu câte un zâmbet și oricât ai incercă, acest lucru este imposbil, așa că nu recomand să lecturați seria când în jurul vostru se găsesc alte persoane pentru că s-ar putea să vă treziți cu ei privindu-vă puțin mai ciudat, bineînțeles dacă nu vă considerau de mult puțin dus.  Mai jos o să vă las una din scene în care am râs cu lacrimi și spre ghinionul meu lângă mine chiar se afla cineva și credeți-mă pe cuvânt că privirea pe care mi-a tras-o era atât de sugestivă că nici nu a mai avut nevoie să rostească cuvântul care începe cu 'N'. 



 Dacă nu ați apucat să lecturați pană acum această serie, nu mai pierdeți timpul pentru că nu veți regretă, o să aveți parte de acțiune, dramă, dar și de inevitabila romance, cele trei criterii care fac din seria, Am murit, din fericire de Theo Anghel să intre în categoria celor perfecte.