miercuri, 23 august 2017

Recenzie Prințesa de hârtie -Erin Watt

 Prințesa de hârtie mi-a amintit foarte mult de povestea Cenușăresei. De ce? O să vă explic în câteva cuvinte de ce am îndrăznit să fac o asfel de comparație.

 1) Numele personajului principal Ella, care e un nume foarte des întâlnit în basmele cu prințese și prinți.

 2) Ella dansează într-un club sub numele de Cenușăreasă. Să fie asta doar o simplă întâmplare? Eu nu prea cred.

3) Cenușăreasa după moartea tatălui ei rămâne în grija mamei vitrege și a celor două surori, pe când Ella se trezește pe cap cu un tutore-nu e cam același lucru, dar aduce cât de cât. Cele două surori vitrege sunt înlocuite nu de unu, nici de doi, ci de cinci frați vitregi. Asta semnifică de cinci ori mai multe probleme pentru Ella noastră, dar pentru noi cititorii tot de atâtea ori mai multe motive de bucurie.

 4) Reed Royals nu o fi el un prinț pe cal alb acesta fiind înlocuit de un Range Roover, dar de fiecare dată când Ella este în pericol el este cel care o ajută. Chiar dacă pe o parte îi face probleme, prin aceste gesturi compensează și cu siguranță va câștiga multe inimi în rândul cititoarelor de sex feminin. Nici frații lui nu sunt de lepădat, gena Royals fiind una foarte reușită, numai specimene unu și unu.

 5) Ella are și o mamă vitregă, soția tatălui ei, care cu siguranță se bate la titlul de cea mai rea ființă, la fel ca și mama vitregă a Cenușăresei.

  Prințesa de hârtie pentru mine e o adaptare modernă a cunoscutei și iubitei povești a  Cenușăresei și chiar mi-a plăcut foarte mult, mai mult decât mă așteptăm atunci când am început să citesc această carte.

Ella  Harper a fost crescută de mama ei până la vârsta de 15 ani, până aceasta a fost răpusă de un cancer necruțător. Deși era o striperiță și niciodată nu i-a oferit un loc căruia să-i spună acasă, Ella a iubit-o și îi simte lipsa în fiecare zi. Înțelege mai bine prin ce a trebuit să treacă mama ei ca să o crească, mai ales acum când practică aceeași meserie ca ea și trebuie să suporte în fiecare seară privirile bărbaților pentru care dansează. Nu câștigă foate mult, dar banii îi sunt suficienți cât să își continue studiile, să plătească chiria și mâncarea necesară de pe o zi pe alta.
"Sunt aici sunt falită și, dacă vreau să devin fata aceea normală care îmi doresc cu disperare să fiu,trebuie să ies din cabina asta și să-i călăresc părul domnului VIP, cum a încercat Rose s-o spună cât mai drăguț cu putință." 
Despre tatăl ei nu știe decât că numele lui e Steve și că e marinar. Nici măcar nu știe dacă acesta e numele lui adevărat sau unul inventat de mama ei. Singurul lucru pe care îl are de la el  este un ceas elvețian cel mai scump obiect pe care îl deține de fapt. Vestea că acesta a murit și a lăsat-o sub tutela lui Callum Royals, cel mai bun prieten al lui încă din copilărie, o ia total pe nepregătite.
 "Nu am tată, Și, cu siguranță, nu am nici tutore. Dacă a fi avut, atunci unde a fost nenorocitul ăsta toată viață mea, în timp ce mama abia câștiga atât cât să ne ducem zilele, când a trăit durerile insuportabile ale cancerului, când plângea în patul ei de la azil că urmă să mă lase singură?"
 Deși nu privește cu ochi buni propunerea acestuia de a locui cu el și în schimb va primi câte zece mii de dolari pentru fiecare lună, iar dacă stă până la absolvire va primi un bonus de două sute de mii, acceptă până la urmă. Nimic dificil la prima vedere, dar Ella trebuie să facă față celor cinci băieți ai lui Callum, care vor face tot ce le stă în putere să o convingă pe aceasta să plece din casa și din viața lor.
 "Totul va fi bine. Dacă voi continuă să îmi repet minciuna asta, am să și cred că e adevărat... chiar dacă nu e."
Va reuși oare Ella să facă față uraganului Royals, provocat de cei cinci războinici Easton, Gideon, Sebastian, Sawyer și Reed?



28 de comentarii:

  1. Sună bine tare! Felicitări pentru frumoasa recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Adriana sună foarte bine şi merită să o citeşti.😘😘😘

      Ștergere
  2. Si uite asa ma faci sa citesc cartea. Mai ales ca ai facut analogia cu mult indragitul basm Cenusareasa. ACam la fel e si "Povestea Ellei" de Gail Carson Levine (ed.Arthur).
    Recenzia ta m-a convins sa citesc cat mai curand cartea. Saptamana viitoare pun planul la bataie!
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic să pui cât mai repede mâna pe ea şi să o citeşti. Mă bucur ca te-am ispitit şi eu pentru că şi tu mă ispiteşti la fiecare recenzie pe care o faci.❤❤❤

      Ștergere
  3. Mă faci curioasă cu privire la acest roman... Felicitări pentru recenzie! 💕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte frumoasa şi chiar ți-o recomand cu mare placere!❤❤❤

      Ștergere
  4. Am auzit de aceasta serie (parca sunt mai multe volume sau ma insel?), dar nu stiam exact despre ce este vorba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este o serie, primele trei ii au ca protagonisti pe Ella si Reed, iar cel de-al patrulea care a aparut acum in august este din perspectiva altui frate Royals. Am uitat exact care, dar din pacate la noi de abia acest volum a fost tradus, dar este o serie frumoasa pe care ti-o recomand. :*

      Ștergere
  5. Mi-a placut mult acest roman! Cred ca chestia de final- comportamentul lui Reed care o face pe Ela sa fuga, are o explicatie pe undeva... Normal ca mi-ar fi placut sa aflu despre ce este vorba in acest volum, dar la fel ca la majoritatea romanelor, cand este mai interesant, se termina:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,purtarea lui reed are un motiv pe care il vom afla in volumul 2 :))

      Ștergere
  6. Felicitări! Am mai auzit o părere despre aceasta carte, dar sunt hotărâtă sa aștept sa mai apăra vreo 2 volume, apoi o iau la citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o idee foarte buna. in felul acesta nu vei fi nevoita sa astepti ca sa descoperi cum va evolua actiunea :)

      Ștergere
  7. Într-adevăr, tema Cenușăresei e foarte întâlnită în literatura și cinematografia contemporană. Adevărul e că vom fi mereu atrase de o astfel de poveste :) Pare interesantă cartea din ce spui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este foarte interesanta. Pacat ca aceasat carte face parte dintr-o triologie si avem de asteptat

      Ștergere
  8. O reinterpretare moderna a Cenusaresei zici? O prezentare bine alcatuita, desi nu este chiar genul meu predilect de lectura, imi plac totusi reinterpretarile de orice fel, le socot un exercitiu amuzant si stimulant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvitele frumoase. Cartea este foarte frumoasa si poate te razgandesti si ii acorzi o sansa

      Ștergere
  9. O recenzie foarte frumoasă la o carte pe care abia aștept să o citesc! Sper să apară și restul seriei cât mai curând!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu de abia astept sa apara, desi nu am mai rezistat si am citit urmatorul volum in limba engleza. Te asigur ca urmatorul o sa iti placa si mai mult.

      Ștergere
  10. Mi-a placut foarte mult cartea asta, e super seria, si abia astept continuarea! Felicitari pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc oli. Urmatorul volum o sa iti placa si mai mult. De ce sunt convinsa de asta. Pentru ca am citit volumul urmator in emgleza :)

      Ștergere
  11. Am auzit de carte dar in treacat. Nu stiam pana acum despre ce e vorba. Pare draguta asa ca o sa o caut si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aud ca te-am convins sa ii acorzi o sansa acestei carti :*

      Ștergere
  12. Pare o carte frumoasa. Cred ca mi-ar placea. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Am început cartea înainte de concediu. Nu-mi vine să cred ca am uitat de ea. Începutul a fost promițător. E următoarea la rând, promit. Felicitări pentru prezentare! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Imi doresc tare mult să o citesc. Mi-a fost recomandată de o prietena, iar după recenzia ta cu siguranta o voi achiziționa.

    RăspundețiȘtergere