duminică, 24 septembrie 2017

Interviu cu un autor român contemporan- Florin Buharu

     
       Florin Buharu, un băiat tânăr și foarte talentat a găsit în orarul lui încărcat câteva minute libere ca să-mi facă mie plăcerea de a răspunde la un interviu. Simplitatea și senceritatea lui m-au convins că merită să-i citesc cărțile și vă invit și pe voi să-l cunoașteți și de ce nu, să-i acordați o șansă. 

1. Cum crezi că te descriu persoanele pe care le întâlnești și vorbești cu ele pentru prima dată? 
             O persoană de treabă, mereu cu zâmbetul pe buze. 

  2. Cel mai mare defect al tău de care nu poți să scapi ? 
           Cred că gelozia. 

  3.Te-au susținut cei dragi atunci când ai pus punctul pe "i" și ai decis să îți publici prima carte sau nu au fost așa de încrezători în reușita  ta? 
            Da, m-au susținut, deși nu au crezut prima dată, pentru că nu am spus nimănui de carte în timp ce o scriam. Abia la final am dezvăluit “misterul” și a fost o surpriză pentru toți. Am avut parte de mult sprijin și încredere. 

  4. Ești genul de persoană superstițioasă?  De exemplu e ceva pe care îl faci de fiecare dată când te apuci să scrii sau la fiecare lansare de carte pe care ai avut-o, ai luat cu tine un anumit obiect/persoană care consideri că îți aduce noroc? 
          Sunt oarecum superstițios, dar nu consider că un obiect mi-ar aduce noroc. Singurul noroc sunt eu. 

  5. Cum îți petreci timpul liber și ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris? 
          Îmi place să citesc și fac orice altceva în afară de cântat și de dans, pentru că nu am talent. Îmi petrec mare parte din timp în compania altor persoane

  6.Cel mai ciudat loc în care te-a lovit inspirația și nu ai putut rezista  fără să o materializezi? 
           Nu cred că a existat un loc ciudat. Când mă lovește inspirația, de obicei, scriu câteva idei în telefon, apoi le redactez în document, când ajung acasă. 

  7.O întâmplare haioasă pe care o ai legată de una din cărțile tale. Nu contează dacă aceasta a avut loc pe vremea când încă lucrai la ea sau după ce a fost publicată cartea. 
          Din păcate, nu am avut parte de nicio întâmplare haioasă legată de cărțile mele. Întotdeauna le scriu în liniște și nu îmi place ca cineva să mă deranjeze sau să mă întrerupă.

  8.Dacă ai avea superputeri și ai putea să aduci la viață un singur personaj din cărțile tale, cine ar fi și de ce? 
        Aici o să dau un mic spoiler din volumul 3(cei care nu doresc, să nu citească). Tatăl Juliei își va sacrifica viața pentru un personaj foarte important(poate chiar personajul principal – nu voi dezvălui numele că să nu stric suspansul ))


  9.Ca de final, lasă-ne câteva rânduri prin care să mulțumești celor care ți-au cumpărat și citit cărțile.  
        Voi sunteți motivul pentru care scriu. Când am publicat prima carte, am făcut un angajament – să continui trilogia și să trec cititorii prin toate stările până la deznodământ. Vă mulțumesc pentru sprijin, pentru că existați, pentru că aveți încredere în mine și așteptați finalul seriei. 
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu